Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT - 2017”
- 81 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a fost apreciată drept cea mai reprezentativă participare la Expoziţia Internațională Specializată INFOINVENT-2017, organizată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), în perioada 15-18 noiembrie curent.
În opinia președintelui Comisiei Uniunii Inventatorilor si Raționalizatorilor din Republica Moldova „Inovatorul” Mircea Proaspăt, standul USMF „Nicolae Testemițanu” a impresionat prin mulțimea de trofee, medalii şi diplome, ce denotă aprecierea înaltă a realizărilor savanților instituției, care se impun prin spiritul inventiv în elaborarea unor preparate medicale. Acest lucru explică și numărul mare de vizitatori interesați de succesele medicinei autohtone.
În cadrul evenimentului, instituția noastră a obținut Diplomă de Excelenţă şi Premiul Special - For Exceptional collaboration in Research din partea Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, România. Echipa Laboratorului de inginerie tisulară şi culturi celulare, în componența profesorilor universitari Viorel Nacu și Ion Ababii, cercetătorii Olga Macagonova, Adrian Cociug, Mariana Jian și Olga Ignatov, a fost menţionată cu Medalia de Aur a Universității de Medicină din Coreea de Sud pentru invenţia „Dispozitiv pentru prepararea țesuturilor”, iar invenţia „Grefă pentru restabilirea defectului osteocondral”, autori: Vitalie Cobzac, Viorel Nacu, Gheorghe Croitor, Stanislav Coșciug, Mariana Jian, a fost apreciată cu Medalia Honor Award 2017 Portugalia (Inventarium Science) şi Premiul Special din partea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci din Bucureşti.
Tânăra inventatoare Doina Fosa, studentă-doctorand la Catedra de chirurgie nr. 4, a fost menţionată cu Medalia de Aur „Femeie Inventatoare“ din partea Societăţii Femeilor Inventatoare din Portugalia.
Cea mai valoroasă distincţie în domeniul proprietăţii intelectuale „Medalia OMPI” a fost înmânată profesorului universitar Valeriu Fala, dr. hab. şt. med., şeful Catedrei de stomatologie terapeutică a USMF „Nicolae Testemițanu”.
La această ediție, cercetătorii de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au fost apreciați cu 54 de distincții: opt medalii de aur, patru medalii de argint, trei medalii de bronz, cinci diplome de excelență cu premiu special, 20 de diplome de excelență și 14 diplome de participare.
EIS ,,INFOINVENT” este un forum al proprietății intelectuale, care are drept obiective susținerea și promovarea creativității și proprietății intelectuale, atragerea investițiilor în activitatea de inovare și transfer tehnologic, realizarea proiectelor mixte privind implementarea invențiilor, tehnologiilor și materialelor noi în economia națională, precum și dezvoltarea cooperării tehnico-științifice internaționale. La expoziție au participat aproximativ 100 de instituții și întreprinderi, tineri creatori și inventatori din Republica Moldova, România, Portugalia, Croația, Cehia, Coreea de Sud, Taiwan, Turcia, Maroc, Indonezia ş.a., care au prezentat la standurile expoziționale aproximativ 400 de invenții, produse, servicii inovative și creative, proiecte inovaționale și de transfer tehnologic etc.
Lucrările participanților au fost expuse la 5 compartimente: invenții, soiuri de plante și design industrial, produse și servicii inovative, proiecte de inovare și de transfer tehnologic, creația tinerilor și industrii creative.
Evenimentul este organizat o dată la doi ani, în parteneriat cu Academia de Științe a Moldovei, Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic, CIE ,,MOLDEXPO” S.A., cu susținerea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale și a Oficiului European de Brevete.
[nggallery id=639]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii